“Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in pozitia de a le face.” – C.Brâncuşi
Dacă dulcele-ți grai ți-e cel românesc și vrei, și crezi, și poți, atunci fii alături de noi în dezvoltarea și reconstrucția vetrei satului de odinioară, cu oameni faini și toți de-o teapă.
Atunci când ceva în tine s-a săturat de oraşul aglomerat de betoane, maşini, zgomot şi poluare, să ştii că e momentul în care subconştientul tânjeşte după chemarea străbunilor, după vremurile de odinioară în care ai crescut, bătând maidanul şi uliţa satului în care te duceai în vacanţă la bunici, în care liniştea era linişte, aerul curat, iar gustul mâncării era inconfundabil.
A fost o vreme a bunilor și străbunilor noștri, oameni ce prețuiau hora, și se bucurau de traiul simplu, ce puneau la loc de cinste portul popular și omenia, și erau calzi și primitori, și se ajutau între ei. Acelea ‘s momentele pe care vrem să le rescriem, iar aceia-s oamenii de-i căutăm, cu care să legăm prietenii adevarate bazate pe valori umane corecte, și împreună să reconstruim vatra satului de odinioară.
Te regăsești? Te așteptăm alături de noi!
[mc4wp_form id=”2738″]
La Colibe – O comunitate cu prințipii și tradiții Românești