despre noi

conceptul la colibe

În mjlocul naturii, în triangulația Corbu – Vadu – Săcele, împreună în comunitate, am visat, am muncit și încă nu ne-am oprit. O facem zilnic din 2018, pentru că ne-am dorit să construim un cătun de vacanță. arhaic, pe o colină fără vecini, unde liniștea să fie cel dintâi lux oferit invitaților noștri.

La Colibe înseamnă o fuziune cu natura, o experiență în ecoturism, direct sub cerul Dobrogei.

De treci ape, lanuri şi ogoare, ajuns pe o uliţa prăfuită de colbul verii, pe o colină ce se ridică pe coasta mării suntem NOI!
Ce înseamnă să respectăm tradiţia? Înseamnă să avem grijă de graiul, portul şi identitatea noastră românească. Să respectăm tradiţia înseamnă să respectăm visul nostru, iar conceptul #laCOLIBE este un vis pe care îl avem de 6 ani, în care am crezut, am investit, ne-am implicat şi o facem necontenit. Încercăm să redefinim conceptul de agroturism: bătătura “la COLIBE” nu este un camping sau o simplă pensiune, este locul în care prietenii tăi de așteaptă vară de vară la mal de mare, este momentul tău bine meritat de linişte, este o experienţă, este locşorul de care ne îngrijim cu sfinţenie. #laCOLIBE este ţărână trudită, în care fiecare lucru are povestea lui şi în care pe tine, drumeţule te punem la loc de cinste.

NU AM VRUT VECINI și NU am căutat să fim în buza mării pe plajă, pentru că plaja e parte din natură, și de ea trebuie să ne bucurăm toți, in mod egal, așa cum a fost lăsată de sus. Un alt motiv, pentru care nu am vrut să fim aproape de plajă, în zonă mainstream, este pentru că urmărim o devoltare durabilă care să nu afecteze sau să fie afectată de vecini. Am căutat prea mult timp liniștea pentru noi și invitații noștri, iar din frica de a nu o pierde, am căutat să nu avem vecini. Liniștea este un lux și un concept în care credem, pe care vrem să îl oferim, și de la care nu vrem să facem rabat. Oferim turismul de plajă ca o alternativă, invitaților noștri, însă suntem mai degrabă un concept, o platformă turistică destinată evenimentelor, o simbioză între agroturism și turismul de plajă.

Şi cum primul lucru pe care îl vor întreba unii, va fi “unde este plaja?” Află că sunt 2 plaje la care vrei putea ajunge ușor cu mașina: Corbu sau VADU. Recomandăm plaja Vadu, care este încă virgină și se află la 15 minute de mers cu mașina, urmând indicatoarele cu “plaja Vadu”. Și pentru că alternativa noastră este una ecologică, veți putea închiria biciclete eletrice de la #colibacubiciclete, ce vă vor oferi o experiență inedită de a ajunge la plajă, de a face cicloturism în cheile Dobrogei, de a vizita cetățile sau lacurile din zonă. Există momente când painea e scoasă aburindă din #cuptorulsatului, când peştele proaspăt prins de pescari, ne ajunge pe masă, iar seara iţi oferim posibilitatea de a servi cina alături de noi, pregatită în faţa ta şi a familiei tale, în curte, la ceaun sau la plită, la #colibabunicii, sau #colibapescarului. Iar dacă te vei întreba ce vei putea face la noi în cătun? Bucură-te de liniște, de un loc de joacă pentru copii tăi, bucură-te de prietenii noi la #birtulsatului, citește o carte în zona de hamace, profită de jocurile în grădină alături de copilul tău, de o plimbare cu căruţa în sat, mănâncă sănătos, încearcă o partidă de pescuit, sau chiar apucă-te de învaţă un sport nautic nou. Programează-ţi o zi din vacanţă pentru delta Dunării, iar de vei vrea asta, cu plăcere îi sunăm pe amicii noştri din deltă, pentru a-ţi rezerva o excursie.

Vei vedea că tot ceea ce facem, îţi vor demonstra implicarea noastră, pentru a fi mulţumit. Când vorbim de vatra Satului, vorbim de #colibacuamintiri, de #inimacătunului, de #șuranevoilor, #turnulcuceai, de #colibacopilăriei, de #loculdejoacă, sau #căminulcultural, toate sunt servicii de turism dezvoltate în echipă, în comunitate și integrate într-o platformă de turism pe care ne-o dorim a fi una de succes, Dacă pentru o clipă putem să te readucem în “trecut”, în cătunul nostru, acolo unde mâncarea este gătită cu legume curate e şi are gustul ca la mama acasă, în locul în care răsfoim file de istorie si de poveste, unde să nu uităm cel mai important: NE PASĂ DE DRUMEŢII NOŞTRI!
Ne dăm seama ca felul în care ne comportăm cu invitaţii noştri şi atenţia pe care le-o acordăm se datorează probabil mare parte educaţiei pe care am primit-o de la părinţii nostri, dar cu siguranţă şi datorită faptului că ştim din propria noastră experienţă că momentele de vacanţă trebuie să fie unice, iar gazda să fie GAZDĂ şi omul trebuie să fie OM!

Cort vegetal – cort concept în #poianacucorturi

Corturile vegetale, cum le numim noi, sunt situate în #poianacucorturi și sunt 10 la număr. Fiecare #cortvegetal este echipat cu pat matrimonial kingsize 1,6×2, noptiere asternuturi, curent electric prosoape, ca și cînd ar fi cameră hotelieră.

Ah, și fiecare dintre ele dispune de un separeu propriu gen terasă, unde serile sub cerul înstelat vor face experiența la noi în vatră, memorabilă.

Bordeie ecologice – lamela EVOLUȚIA (disponibile 2024)

Lamela EVOLUȚIA este formată din 7 bordeie naturale, din materiale ecologice.
Echipat cu baie proprie, pat matrimonial royal size și hamac peste supantă, fiecare bordei îndeplinește confortul necesar unei familii cu 2 copii mici.

Gândit fiecare cu o mini curte proprie, intimtitatea este primordială, pentru că am aflat din propria experiență: Cafeaua dimineața la răsărit are alt gust pe propria prispă

Colibe

Construite din materiale naturale, precum argilă, piatră, lemn, stuf și nisip, colibele noastre respectă direcția noastră ecologică pe formele de cazare la noi în cătun. Fiecare cu o curte generoasă de 150 mp, colibele au fost proiectate în oglindă, cu un pridvor extins, tocmai pentru familii mai numeroase, sau prieteni, alături de care v-ați dori să vă petreceți sejurul la mare

Cazare la CORT

Cazare la cort

O poveste spune că atunci când gândurile te-au coplesit, cand te simti ostenit, și simți că e momentul să te refaci, atunci să știi că e momentul să te intorci în vatră laCOLIBE, un locşor de care ne îngrijim, în care sădim fericire, liniste, cinste, cultură, istorie, pictură, carte, natură, şi toate acestea cu cea mai pură dragoste, ca locul să fie încărcat cu ceea ce trebuie. Şi orice necaz sau cumpănă va să vie, vei avea puterea să te ridici şi să zâmbeşti, iar gândurile tale nu voi mai fi atât de reci, le vom încălzi cu bunătate şi prietenie.

1

Parteneri proiect

o parte dintre oamenii care au pus umărul la acest proiect, partenerilor noștri le arătăm toată considerația pentru suportul oferit

de 3 ani de zile imortalizăm evoluția cătunului, pe canalul nostru de youtube

Prețurile noastre sunt valabile anului în curs : 1 mai - 20 septembrie

Prețuri cazare 2023

Vă rugăm să aveți confirmarea noastră cu privire la eventualele rezervări sau solicitări efectuate de pe site-ul nostru, pentru a evita eventualele neplăceri. Bordeiele naturale vor fi finalizate pentru sezonul 2024. Mulțumim pentru înțelegere.

BORDEI NATURAL, lamela EVOLUȚIA ( disponibil din 2024)

leiîn construcție
în lamela "EVOLUȚIA", veți găsi 7 bordeie naturale, fiecare dintre ele fiind construite în 7 sisteme constructive arhaice. Gândite fiecare cu o curte proprie, vă puteți bucura de natură, desculți sub cerul liber până noaptea târziu.
  • curte proprie

  • Pat dublu matrimonial 1,6×2

  • Hamac de 2×2, pe supantă

  • Baie proprie cu apă caldă

  • Uscător haine necesar pentru momentele când veniţi de la plajă)

  • șezlong

  • ATENȚIE: bordeiele nu sunt utilate cu aer condiționat, internet sau televizor. Vă puteți bucura de toate acestea în zona de piațetă a satului, unde cu siguranță vă veți face și prieteni noi.

CORT VEGETAL în poiana cu corturi

lei180
Fiecare dintre noi are momente în care ne simțim pierduți. Oferim un medicament viu: liniște în natură. Cu fruntea descrețită, bucură-te de conceptul nostru la cort. Utilate cu paturi matrimoniale ca la tine acasă, poți întelege camparea altfel decât ai înteles-o până acum
  • Intimitate si relaxare

  • pat matrimonial de 1,6×2

  • terasă proprie

  • uscător haine

  • șezlong

Cazare la CORT

Lei25 / 50
este logic că permitem invitaților noștri să campeze cu cortul propriu, fapt pentru care avem o zonă arondată. Locul pentru cort nu se rezervă, se aplică regula PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
  • cu siguranță veți găsi locul potrivit în bătătura #lacolibe, unde să vă montați cortul și să vă bucurați de liniște și de briza mării. Prețul diferă de marimea cortului dumneavoastră.

  • Cort mic, 2 pers – 25 lei

  • Cort mediu , 4 pers- 50 lei

  • Cort mare, 6 pers – 75 lei

-

Ultimele noutăţi

În această secțiune vei regăsi atât articole din presă, cât și comunicate de presă, oferte şi pachete turistice, ateliere, festivaluri și cam tot ce vom face noi în vatră #LACOLIBE

Obiceiuri si traditii romanesti

Datini şi obiceiuri româneşti

tradiţii româneşti: „boul înstruţat” şi alte obiceiuri populare Fac parte de secole din viaţa satului şi au în nume un sunet arhaic care ne face să ne gândim la ele ca la nişte obiceiuri vii cândva, azi rămase doar amintire. Şi totuşi…Unele dintre aceste tradiţii populare româneşti trăiesc şi azi, în ciuda asaltului nivelator al civilizaţiei contemporane. Modernizarea se face simţită, ici-colo – de pildă, în portul fetelor care, la …

Ce este o casă pasivă?

Ce este o casă pasivă? Tag-uri: Ce este o casă pasivă?   Când vorbim despre o casă pasivă, ne referim la casa pasivă energetic, în care  costurile pentru încălzire sunt neînsemnate. Această casă este de fapt independentă energetic. În casă pasivă pierderile de  căldură constituie doar 15-25 kW pe an la un metru pătrat. Dacă vom compara cu o casă de cărămidă construită pe timpurile lui Stalin, pierderile sunt de 250 …

cum sa iti faci un bordei

Casa hobbit-ului sau un “bordei”

Casa hobbit-ului: cum să construiești un „bordei” în curte Tag-uri: Casă, designer, hobbit Deși după ecranizarea cărții „Le Lord of the Rings” au trecut deja 25 ani, interesul față de casele nostime ale hobbit-ului este viu pînă în prezent. Tînărul designer a decis să-și construiască în curtea casei o locuință de acest fel și a publicat poze ce ilustrează lucrul efectuat. După ce în curtea din spate a designerului Ashley Yeyts a fost …

Camping de lux sau glamping

Un nou tip de odihnă – GLAMPING

În Europa a apărut un nou gen de odihnă – glamping Tag-uri: glamping, luxury-camping, sînul naturii, turism, un nou gen de odihnă     În Europa intră în vogă un nou gen de odihnă – Glamping, numit şi luxury-camping. Confortul şi luxul, savurate în sînul naturii face ca acest gen de recreere să fie de-a dreptul irepetabil. Mulţi turişti sînt plictisiţi să stea în hoteluri, însă tot au nevoie de confort şi distracţii. Iată de …

Acoperiş verde

Acoperiş verde “La Colibe”

Acoperiş verde sau acoperişul viu este acel acoperiş format din vegetaţie şi solul necesar creşterii acesteia, ambele instalate peste un sistem de membrane hidroizolante. Sistemul poate include şi materiale care nu permit trecerea rădăcinilor, sisteme de drenare sau de irigaţii.

]Pentru ca sunt momente cand poti sta doar o seara, dar vrei sa prinzi doua zile de plaja, te ajutam sa iti pastram bagajele in siguranta pana iti termini plaja, dupa care vino sa faci un dus si sa te pui la drum calatorule